Robert Glință este înotătorul care a scris istorie pentru România, după ce a cucerit recent medalia de aur în proba de 100 metri spate, la Campionatele Europene de nataţie de la Budapesta. Performanța sa este cu atât mai lăudabilă cu cât vine după un an de pandemie, în care piscinele au fost închise pentru o perioadă. Sportivul a povestit luni seara la Digi24 cum a reușit să se antreneze „pe uscat”, în condițiile în care bazinele aveau lacătul pus: a simulat înotul pe o sanie specială. Și-a împlinit însă visul după ani de muncă și sacrificii, inclusiv de suferință fizică. Și a demonstrat că se poate, iar următoarea țintă fixată sunt Jocurile Olimpice de la Tokyo, de unde speră să revină tot cu aur.
La 24 de ani, Robert Glință este nu numai un sportiv de excepție, ci și un tânăr atrăgător și totodată un bun povestitor. Impresionează prin fluența vorbirii, dar mai ales prin maturitatea gândirii. Poate că nu întâmplător este atras de psihologie. Știe exact ce are de făcut. Pe cont propriu de la 16 ani, este foarte disciplinat cu rutina zilnică a vieții de sportiv. Invitat inițial la Digi24 de la ora 22:00, a spus că ar fi mult prea târziu pentru el, așa că a preferat să vină în emisiune cu o oră mai devreme. Povestea de înotător al lui Robert Glință începe la 9 ani, cu un mic incident: a avut o experiență neplăcută într-o piscină a unui hotel, în timp ce era în concediu cu părinții, iar aceștia au decis că e timpul să învețe să se descurce în apă. Așa a intrat înotul în viața sa. Acum, la 24 de ani, Robert Glință are nu mai puțin de 90 de recorduri în palmares. Numai la Budapesta, a depășit de 3 ori recordul național la 100 de metri spate. La fiecare dintre etapele de calificare, obținea un rezultat și mai bun. În afară de aur, de la Campionatele Europene Robert Glință s-a întors și cu o medalie de argint, la 50 de metri spate. „Resurse în rezervor”, strategia pentru aur Robert Glință spune că și-a concentrat pregătirea, anul trecut și anul acesta, pe proba de 100 de metri, aceasta fiind proba olimpică la care s-a calificat. Consideră că medalia de argint cucerită la 50 de metri spate este un rezultat „satisfăcător”, chiar dacă nu s-a apropiat de recordul personal și recordul național. „Însă proba de 100 de metri am abordat-o foarte bine. Am știut că până la lupta pentru medalie, am de trecut de o serie de calificări și de semifinale și am încercat să plec cât mai rezervat. Mă bucur, totuși, că am reușit să cobor sub timpul meu de record personal și național încă din seria de calificări. Dar am știut că încă mai am resurse în rezervor ca să continui să îmbunătățesc performanța din calificări și în semifinale. Din punct de vedere tactic, am abordat proba destul de slab, în sensul că am rămas fără resurse pe final din cauza primei lungimi de bazin, pe care am forțat-o un pic prea tare, și astfel, după rezultatul din semifinale, am știut exact tactica pe care trebuie să o am în vedere în finala care va urma la 24 de ore după semifinală”, a povestit Robert Glință cum a reușit să ajungă primul înotător român medaliat cu aur. „Sunt multe sute, chiar mii de ore de antrenament pentru a reuși să ajung la această performanță, dar există antrenament și din punct de vedere tactic, de abordare a probei. Dozarea efortului este foarte importantă. Proba de 100 de metri este probă de sprint, dar nu de sprint pur – aceea este proba de 50 de metri – și este foarte importantă dozarea efortului”, a explicat Robert Glință. A dat și un exemplu: concurentul din Grecia, pe prima lungime de bazin, a întors detașat înaintea tuturor și nu a mai avut resurse pe final. „Eu am încercat să plec foarte calculat și rezervat, să am resurse necesare, pentru că știam că va fi o cursă foarte strânsă și am vrut să am ‘gazul’ necesar ca pe ultimii metri să pot să împing”, a relatat înotătorul. Robert Glință spune că secretul unei curse de succes este dozarea efortului Foto: Instagram Robert Glință: „Am învățat prin foarte multe eșecuri” Robert a înotat la Budapesta 100 de metri spate în 52 de secunde și 88 de sutimi. Când înoți pe spate, la probă de viteză, nu poți vedea ce fac și unde sunt competitorii, privirea este îndreptată undeva în sus, iar concentrarea trebuie să fie pe propria persoană. „Am avut și momente când mă preocupa prea mult ceea ce se întâmpla în stânga și-n dreapta și pierdeam din vedere ceea ce aveam eu de făcut ca să obțin cel mai bun rezultat de care eram capabil la momentul respectiv. Am învățat de-a lungul timpului prin foarte multe eșecuri, pentru că aceste medalii vin la pachet cu foarte multă experiență în spate”, a mărturisit sportivul.
Robert Glință spune că studiază ulterior pe video fiecare cursă, pentru că sunt foarte multe lucruri de învățat. „Este vorba de a suprapune senzațiile pe care eu le-am trăit din interiorul probei cu ceea ce s-a văzut în exterior. Și vine și antrenorul, care îmi spune, prin ochiul lui pe care îl are format de-a lungul experienței de antrenor, ce a observat el. Și există un feedback foarte constructiv pentru a căuta lucrurile pe care le-am putea îmbunătăți”, a explicat Robert Glință. Robert Glință, despre „urmașul” său: David Popovici, un caracter demn de admirat Așa a ajuns cel mai rapid înotător din România la 100 de metri spate și primul bărbat din România care câștigă un titlu european. „Este un sentiment special, cu siguranță, e deosebit, mă bucur că am spart gheața și sper ca în continuare, după mine, o să curgă cu mai multe titluri de campioni europeni, cu mine sau îl dau ca exemplu pe David Popovici, calificat la JO la vârsta de 16 ani, a spulberat recordul național de seniori la vârsta de 16 ani la proba de 100 de metri liber, este un caracter demn de admirat și cred că este setat pentru succes și are toate șansele să ajungă și el cel puțin la același nivel la care am ajuns și eu, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european. Rezultatul acesta sper că nu m-a făcut numai pe mine mândru, sper să inspire mai mulți înotători să adopte această cale a performanței, care este destul de îngustă, dar trecând peste obstacole, se vede că merită”, spune Robert Glință. „S-a întâmplat treptat, de-a lungul timpului am început să devin din ce în ce mai bun, am realizat pe parcurs că nu este de neglijat această carieră pe care o pot avea în natație și că potențialul meu de asemenea nu este de neglijat și ușor, ușor am început să tratez calea aceasta a performanței din ce în ce mai serios, până am ajuns în momentul de față să mă dedic 110 la sută, aș spune, pentru că este tot ceea ce fac și toată energia și interesul și dedicarea mea merge către performanță”, a explicat Robert Glință, întrebat când și-a dat seama că înotul este ceea ce îl definește. Un moment-cheie a fost însă atunci când, la 16 ani, a câștigat medalia de bronz la 100 de metri spate la o competiție importantă de juniori, Festivalul olimpic al tineretului european. „Atunci a fost momentul consacrator, când am hotărât să mă dedic 100 la sută”, a spus Robert Glință.
„Am fost un copil ambițios, datorită educației”
De la 16 ani, Robert locuiește singur, gătește singur, își are de grijă singur și face performanță. La ediția precedentă a Jocurilor Olimpice, la doar 19 ani, s-a calificat în finală. Robert Glință a explicat că atunci când ești mic, înoți toate stilurile până când la un moment dat, unul se va detașa și „procedeul te alege pe tine”. Depinde de propriul tău stil, de propria ta poziție pe apă, de propria eficiență. Antrenorul său, de pildă, a fost impresionat de alunecarea sa pe apă. „Pluteam ușor la suprafață și mă deplasam cu o eficiență foarte mare și cu un efort foarte mic. Eram o așchie, aveam trăsături bune, un copil cu potențial de performanță. Am fost întotdeauna un copil foarte ambițios și datorită educației primite de la părinții mei, amândoi sportivi”, a povestit Robert Glință. Înainte să facă înot, a făcut karate și a mers la fotbal pentru un timp. Avea multă energie, iar tatăl său voia să i-o canalizeze către un sport.
Ce mănâncă un înotător de performanță
Tatăl său este, de altfel, și în staff-ul său tehnic, este antrenorul de pregătire fizică al lui Robert. Echipa este formată din antrenor, preparator fizic, fiziolog, doi psihologi și nutriționist. Ca sportiv de performanță, Robert face analize de sânge pentru a vedea care sunt parametrii organismului înainte de efort, când este odihnit, și după efort, și care este capacitatea de recuperare a organismului între tipurile de efort. „Aceste date ne ajută cum să structurăm pregătirea și să vedem care este trendul ascendent al performanței”, a explicat înotătorul.
Robert Glință se ocupă personal de alimentația sa
De foarte mult timp, Robert se ocupă singur de propria alimentație, dar are nevoie să se consulte cu un nutriționist pentru a afla mai multe informații și pentru a-și structura mai bine programul alimentar. Obiectivul este de a avea resursele necesare pentru a face față efortului – de antrenament sau de competiție, pentru că sunt două tipuri de energie necesară. În antrenament, efortul este foarte mare, intensitatea foarte mare și este nevoie de un volum caloric și de o energie pe măsură, de aceea este un meniu mai bogat în carbohidrați, proteine, fibre, vitamine și multiminerale. În schimb, în timpul competiției trebuie redus aportul glucidic, al carbohidraților, pentru a nu ajunge la un surplus de greutate, pentru că orice sută de grame ar fi purtată degeaba în apă de înotător. E adevărat că în timpul competiției există perioade foarte scurte de efort foarte intens, însă nu este necesară aceeași ardere calorică precum în timpul unei pregătiri intense, a explicat Robert Glință.
Când medicul îți spune: 3 luni obligatoriu repaus
Robert se trezește la 7:30 în fiecare dimineață, o oră „foarte rentabilă” față de experiențe anterioare, când se trezea la 5:00-6:00, iar la 7:00 era în bazine cu apă foarte rece. Era o barieră psihologică destul de greu de depășit, dar care l-a încărcat de experiență. Acum, antrenamentul în apă începe la ora 9:00, la baza din Izvorani, durează două ore, după care se întoarce acasă și se ocupă de alimentație și de odihnă. Apoi, de la ora 15:00 începe al doilea antrenament, durează tot două ore, fie în bazinul de înot, fie în sala de forță. Înapoi acasă, din nou alimentație și odihnă, plus activități uzuale. Duminica este întotdeauna zi de repaus și odihnă, iar somnul are prioritate. „Întotdeauna încerc să-mi ascult organismul, pentru că îmi zice exact de ce are nevoie. Somnul este crucial pentru a face față nivelului de efort intens la care este supus organismul. Am trecut și printr-o perioadă de supra-antrenament și a fost foarte dificil de gestionat din foarte multe puncte de vedere, și fizic, și psihic, pentru că au apărut niște dereglări hormonale, cam tot organismul a fost dat peste cap și oricât de mult îmi doream eu să continui să fac antrenamente, mai tare mă adânceam în această prăpastie. Iar verdictul medicilor de specialitate a fost: repaus pentru o perioadă de minimum trei luni, pentru a lăsa loc organismului să se refacă. De atunci am învățat să o las mai moale atunci când intru în această suprasolicitare și mă bucur că am ajuns să lucrez cu oameni care țin cont și de feedback-ul pe care eu îl am de oferit în antrenamente și în competiții”, a povestit Robert Glință.
Cum sunt gestionate emoțiile
Robert Glință se pregătește, pe de altă parte, să devină psiholog. „Psihologul pe mine m-a ajutat foarte mult, mai ales în ultimii doi ani de zile. Psihologul are calitatea de îndrumare sau de ridicare la suprafață a unor factori benefici sau perturbatori și în pregătire, dar mai ales în competiție. M-a ajutat foarte mult să gestionez presiunea și stresul din competiție. Odată ce te pierzi pe tine din vedere și ai în vedere mai mult ceea ce se petrece cu ceilalți (competitori), îți pierzi din vedere propria ta performanță și ceea ce ai de făcut. La competițiile foarte mari, toată lumea vine extrem de pregătită, sunt mastodonții, sunt americanii, sunt rușii, sunt australienii și chinezii, care vin cu niște performanțe uluitoare, și odată ce te vezi și pe tine acolo, cu siguranță te copleșește și o emoție puternică și oricât de pregătit ar veni din punct de vedere fizic sau mental la acea competiție, stresul și presiunea pot fi copleșitoare pentru mulți. Rolul unui psiholog este de stabilizare a mentalului și a părții emoționale din competiție”, a arătat Robert Glință.
Durerile unui sportiv. „Am avut momente în care am vomitat după efortul unei curse” Antrenamentul unui înotător prespune pregătire specifică în apă, dar și pregătire fizică pe uscat, pentru a căpăta capacitate de rezistență la efort intens. Există însă și multă durere fizică în cazul unui sportiv de performanță. „E vorba, practic, în fiecare zi, de depășirea propriilor bariere. Durerea fizică este la ordinea zilei. Așa ne clădim, este o durere constructivă – nu este vorba de luxații sau de leziuni. Mulțumesc lui Dumnezeu, am fost ferit de accidente. Dar antrenamentele se duc de multe ori până în pragul efortului intens, al durerii. E vorba de rezistență și capacitate de rezistență la un efort foarte intens. Frecvența cardiacă poate trece și de 200 de bătăi pe minut, poate sta în pragul acesta pentru o durată destul de lungă. 20 de secunde la o frecvență cardiacă de peste 200 de bătăi pe minut ți se par că durează foarte, foarte mult”, a relatat Robert Glință. Pregătirea fizică „pe uscat” este foarte importantă pentru un înotător Foto: Instagram Robert Glință „După orice probă înotată, în funcție de distanță, se acumulează o uriașă cantitate de acid lactic în musculatură și aceea este o durere destul de acută. Am avut momente în care după o anumită probă am și vomitat după efortul unei curse înotate la nivel maximal, din cauza acumulării de acid lactic. Asta a fost reacția normală a organismului la tipul de efort la care l-am supus”, a explicat Robert Glință. „Pentru mine, aceste medalii sunt o confirmare a pregătirii acumulate de-a lungul a 15 ani și a efortului depus pentru a încerca să-mi depășesc aceste limite și bariere ca să ajung în top și lucrurile pe care le-am câștigat cu siguranță fac ca tot acest parcurs al performanței să se merite cu desăvârșire”, a arătat Robert Glință ce îl motivează să continue acest regim de viață oarecum spartan.
Antrenament pe „sanie” în pandemie
Când, odată cu pandemia, bazinele s-au închis, Robert a mers la casa tatălui său, lângă Pitești, la Valea Ursului. „Am avut privilegiul să stau în aceeași casă cu propriul meu antrenor, așa că am avut parte de pregătire fizică pe uscat la un nivel destul de ridicat. Chiar dacă n-am mai avut acces la un bazin de înot, am încercat să ne continuăm pregătirea și să ne îmbunătățim anumite capacități. Am avut și un simulator pus la dispoziție de Federație. Era ca un fel de sanie pe șine, cu două cabluri, pe care stăteam ori pe burtă, ori pe spate și simulam practic mișcările brațelor în apă. La picioare n-aveam cum. Erau cabluri care aveau la final niște palmare ca să simuleze cumva în palmă presiunea de care aveai parte în apă. A durat cam două luni de zile, dar cel mai mult am avut de câștigat prin pregătirea fizică pe uscat în afara simulatorului – alergări, alergări în pantă, care au foarte dureroase, am găsit niște greutăți cu care să facem hipertrofie musculară, să continuăm antrenarea musculaturii. Și după ce s-au deschis bazinele de înot, am intrat în bazin cu o capacitate aerobă foarte bună, chiar am avut de câștigat, am avut antrenamente de anduranță și chiar mi-a fost foarte ușor să suport din punct de vedere respirator și cardiovascular, astfel încât nu mi-a luat mult să ajung la nivelul la care am fost înainte de începerea lockdown-ului”, a detaliat Robert Glință.
Cu ochii pe aurul olimpic: „Simt că încă există potențial în mine” Robert Glință are pe brațul drept, deasupra cotului, un tatuaj cu cercurile olimpice. Și l-a făcut în 2018. „Atunci m-am gândit să mi le tatuez, cred că acela a fost momentul în care am realizat cu desăvârșire cât de importante au fost totuși performanțele din 2016, faptul că am putut să mă calific într-o finală olimpică la 19 ani. Și este un factor de motivație. Am vrut să fie la vedere, să fie sursă de inspirație pentru a continua și pentru a nu neglija acea performanță, pentru că simt că potențial în mine încă există și vreau să dovedesc că sunt capabil de mai mult. Vreau să mă surprind și pe mine de cât de mult sunt capabil”, a explicat Robert Glință. „Sincer, eu mă antrenez în fiecare zi cu gândul numai la medalia de aur (la JO de la Tokyo – n.r.). Chiar dacă va fi o competiție foarte puternică și aurul este foarte greu de atins, numai antrenându-mă cu gândul la medalia de aur mă face să fiu cea mai bună versiune a mea în fiecare zi și să dau tot ce am mai bun, să obțin cel mai bun rezultat de care voi fi eu capabil la momentul respectiv, oricare va fi acela”, a mărturisit campionul european. Robert Glință și-a tatuat cercurile olimpice pe braț ca să-l motiveze în pregătire Foto Facebook Robert Glință Dintre concurenții redutabili pe care îi are l-a menționat pe actualul campion olimpic, Ryan Murphy, mai sunt doi ruși „extraordinar de buni”, unul dintre ei a câștigat proba de 50 de metri spate cu record mondial acum, la Campionatele Europene, un chinez care este la o sutime de secundă de recordul mondial al americanului. „Bătălia este foarte puternică și cred că tocmai asta mă face și pe mine să le țin piept pretendenților la medalia de aur sau măcar să încerc să fac tot ce îmi stă mie în putere”, a spus Robert Glință la Digi24.
