Revista Presei

Punte de prietenie între jurnaliștii sportivi din România și Pakistan

Pinterest LinkedIn Tumblr

La Peshawar s-a semnat un Memorandum de colaborare între Asociațiile Presei Sportive din România și Pakistan.

Semnarea și ratificarea Memorandumului: Amjad Aqziz Malik – președinte Pakistan Sports Writers Federation și Emanuel Fântâneanu (Romania), membru în Comitetul Executiv al AIPS Foto: Amir Khan (Peshawar)

Pakistan. Peshawar. ”Land of flowers and hospitality”. Sfârșit de octombrie – început de noiembrie. Acest oraș s-a confruntat mult timp cu terorismul, care a cauzat daune ireparabile nu numai în Peshawar, ci și economiei întregii provincii, a fost gazda Conferinței Internaționale a jurnalismului sportiv pe tema ”Sport și pace”, eveniment organizat de Pakistan Sports Writers Federation (președinte Amjad Aziz Malik), eveniment multiplu care s-a înscris ca fiind primul de acest gen în istoria presei sportive pakistaneze.
La această Conferință au luat parte peste 200 de ziariști din Pakistan și Afganistan, precum și invitați speciali din România, Coreea de Sud, Azerbaidjan, Ungaria, Nepal, Sri Lanka, Arabia Saudită, Afganistan, Malaysia, dar și înalți reprezentanți ai oficialităților sportive și politice.

Invitat de onoare a fost și colegul Emanuel Fântâneanu, membru al Comitetului Executiv al AIPS, alături de Hee Don Jung (Coreea de Sud – vice președinte AIPS și președinte AIPS Asia, Niranjan Rajbanshi (Nepal – trezorier AIPS Asia, Nargis Mahmoodzadi Eldar (Azerbaidjan – membru CE AIPS Europa) Eldar Ismailov (Azerbaidjan), Anna Szilagyi (Ungaria), Ramkrishnan Karuppiah (Sri Lanka), Izhanr Atan (Malaysia), Awad bin Mubarak (Arabia Saudită), Samiullah Sirat (Afganistan).

A fost un eveniment care s-a desfășurat la cele mai înalte cote, din punct de vedere al consistenței dezbaterilor și intervențiilor, precum și organizatoric, pe fondul unor reale și sincere manifestări ale unei deosebite ospitalități și atitudini prietenești, transmițând un important mesaj în contextul existenței a numeroase conflicte în lume. Aflat la tribuna Conferinței, Emanuel Fântâneanu a susținut alocuțiunea ”Sport, Pace și Media”, menționând, printre altele, că ”Sportul este un factor vital în dezvoltare durabilă, un instrument convingător pentru promovarea păcii, toleranței și înțelegerii, în reunirea oamenilor dincolo de granițe, culturi și religii… În acest tablou trebuie inclusă, desigur, și presa ca factor de influență evidentă în îmbunătățirea și creșterea calității sportului, în promovarea păcii și respectului reciproc… Trebuie să continuăm să lucrăm neobosit pentru ca pacea să domnească în lume, pentru ca timpul și timpurile să fie mai bune și pașnice pentru generațiile prezente și viitoare… Cuvântul presei este deosebit de important în

promovarea adevărului, a valorilor sportului într-o lume ce trebuie să trăiască sub semnul păcii…”

Ceea ce s-a afirmat de la tribuna Conferinței – ”Necesitatea unei zile a Sportului și a Păcii” (Gianni Merlo – președinte AIPS, online), ”Importanța păcii în sport” (Zsuzsa Csisztu, vicepreședinte AIPS, online), ”De ce este important sportul pentru pace? ” (Hee Don Jung), ”Peshawar, Pace și Sport” (Syed Akhtar Ali Shah – Inspector General al Poliției KP), ”Peshawar, un oraș iubitor de pace și sport” (Syed Aqil Shah – Vice-președinte Asociației Olimpice din Pakistan), ”Dezvoltarea tinerei generații într-o societate pașnică” (Prim-ministru Mahmood Khan Khyber Pakhtunkhwa) ș.a. – au fost nu numai pledoarii în favoarea promovării realelor valori ale sportului, care au ”puterea de a schimba lumea” (Nelson Mandela), ci și reafirmarea rolului important al presei sportive în societate pentru promovarea acestor valori, participanții fiind de acord că „pacea poate fi susținută prin sport”.

Programul evenimentelor organizate la Peshawar a fost mult mai larg, având pe agendă și ale momente deosebit de importante.
În prim-plan s-a situat ratificarea Memorandumului de colaborare dintre Asociația Presei Sportive din România (președinte Dumitru Graur) și Pakistan Sports Writers Federation (președinte Amjad Aziz Malik), document care are în vedere dorința părților de a coopera în domeniul jurnalismului sportiv, pe ”fondul unui prietenos schimb de cunoștințe”.
Referindu-se la acest Acord, președintele PSWF, Amjad Aziz Malik, a spus: ”Colaborarea cu una dintre cele mai prestigioase și respectate Asociații ale Presei Sportive, cu o lunga tradiție și experiență, reprezintă pentru noi o reală posibilitate de a crește valoric, de a contribui mai eficient la promovarea jurnalismului sportiv, deoarece presa constituie un factor important de influență în favoarea sportului și a creării unui climat de bună înțelegere…”.

Aflat la Peshawar, Emanuel Fântâneanu, membru al Comitetului Executiv al AIPS, a fost reprezentantul Asociației Presei Sportive din România pentru a ratifica acest Memorandum, transmițând, totodată, mesajul președintelui APSR, Dumitru Graur: ”Indiferent de distanța care ne separă, fiecare poate găsi în celălalt un partener de idei, de acțiune, de cooperare. Colegii noștri din Pakistan alcătuiesc o Asociație deosebit de activă, manifestându-se prin deosebite inițiative în cadrul AIPS și AIPS Asia. La rândul nostru, ne aflăm în anul celebrării a 95 de ani de la înființare, lăsând în urmă o bogată istorie, fiind, la rându-ne, una dintre Asociațiile din cadrul AIPS și AIPS Europa cu o excelentă reputație. Colaborarea dintre cele două Asociații va fi, desigur, benefică pentru ambele, iar, în plan mai larg, și pentru întreaga familie AIPS ”.

Write A Comment