Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi Alteţa Sa Regală Principele Radu au primit, la Palatul Elisabeta,tinerii sportivi înotători ai Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, între aceştia aflându-se şi David Popovici.
Au mai fost prezenţi olimpicii Robert Glinţă, Vlad Stancu, Patrick Dinu, Ştefan Cozma, Alexandru Constantinescu, Aissia Prisecariu, Anastasia Bako şi Constantin Popovici.
Popovici le-a arătat colegilor săi, înainte de premiere, o dotare inteligentă a unui amutomobil, făcând o demonstrație chiar în parcarea de la Palatul Elisabeta. Sportivul de 18 ani a mutat mașina din telecomandă, în timp ce se afla în afara ei. Deși inițial informația prezentată de As.ro afirma că automobilul îi aparține campionului mondial, ulterior realitatea a infirmat-o: David Popovici nu are nici carnet, nu și-a luat nici mașină nouă!
„Ia uite, nu e nimeni în mașină”, a spus David Popovici, conform Antena Sport.
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu i-au felicitat pe campionii din înot pentru medaliile cucerite în acest an.
Cu această ocazie, Familia Regală a adresat felicitări campionilor pentru felul în care şi-au făcut datoria de sportivi şi de români, la campionatele mondiale şi europene, precum şi la toate celelalte competiţii la care au luat parte.
La evenimentul de la Palatul Elisabeta au participat antrenorii şi preparatorul fizic ai sportivilor campioni, precum şi reprezentanţii Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, Matei Giurcăneanu, Andreea Frigioiu, Silviu Anastase, Ştefania Nicolae şi Daniel Remeş.
Sportivul român a stabilit, în 48 de ore, trei noi recorduri mondiale la probele de înot liber, în cursele de 200 și 100 de metri, cea din urmă fiind considerată regina acestui sport.
Fostul mare înotător constănțean Răzvan Florea a realizat o mare performanță pe 19 august 2004, cucerind medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Atena, în proba de 200 m spate, iar astăzi se împlinesc 18 ani de la acel moment unic din viața și cariera sportivului de pe litoral, care reprezenta atunci CS Farul Constanța.
Era pentru prima dată când România urca pe podiumul olimpic la natație, la masculin!
Medaliații probei au fost:
Aaron Peirsol (SUA) – aur (1:54.95 – record olimpic)
Markus Rogan (Austria) – argint (1:57.35 – record național)
Răzvan Florea (România) – bronz (1:57.56 – record național)
19.Aug.2004 – 19.Aug.2022 – S-a intamplat AZI, dar cu … 18 ani in urma! La Multi Ani, noua si vouă! Felicitari, Razvane!, este mesajul lui Octavian Tileagă, antrenorul lui Răzvan Florea la momentul de glorie Atena 2004.
În cinstea acelor Jocuri Olimpice, ulterior Răzvan Florea și-a numit „Atena“ clubul de natație și complexul său de înot de la Constanța.
Timp de trei decenii și jumătate, singura reprezentantă a înotului românesc care a stabilit recorduri mondiale era Tamara Costache (52 de ani), performeră la 50 metri liber în anii ’80. Începând de sâmbătă, David Popovici (17 ani) a intrat în această galerie selectă.
Înainte de David Popovici, acum 36 de ani, România oferea înotului mondial o performeră precoce într-o probă care atunci își făcea debutul la Campionatele Mondiale.
Tamara Costache avea 16 ani și, cu câteva zile înainte de a-i împlini, stabilea în proba de 50 de metri liber primul record al lumii reușit de un “tricolor” la înot. 25,50 secunde, apoi 25,34 secunde în aceeași zi, la Campionatele Naționale, pe 16 iulie.
4 recorduri mondiale pentru Tamara Costache
Pe 1 august, la Jocurile Balcanice găzduite de Sofia, cobora din nou sub standardul fixat chiar de ea, 25,31 secunde, iar pe 23 august devenea prima campioană a lumii din înotul românesc, în aceeași probă pe care a dominat-o în sezonul respectiv. Și cum altfel decât cu un nou record? 25,28 secunde, performanță care a rezistat până în aprilie 1988.
Acela a fost sezonul exploziei și al gloriei pentru adolescenta născută la Ploiești. 1986, un reper arzător pentru înotul tricolor, dar și pentru tânăra sportivă. „M-am simțit unică, aveam lumea la picioare. Parcă mă și speria atât succes. Peste tot blitzuri, camere, ziariști, pe toate buzele numele meu. A fost și rămâne o senzație unică”, mărturisea campioana, anul trecut, pentru Observatorul Prahovean.
În 1987 devenea și campioană europeană a probei de superviteză, la Strasbourg, câștigând și bronz la 100 metri liber. Recordul rezista și el. De sâmbăta trecută, David Popovici i s-a alăturat pe lista scurtă a românilor care au fixat repere în înotul mondial. Tamara Costache va rămâne însă mereu cea care a deschis drumul, chiar dacă a fost nevoie de aproape patru decenii pentru a mai păși cineva pe el.
Medaliatul cu bronz de la Atena 2004 a inaugurat Olympic Boutique, situat în centrul istoric al orașului Constanța.
Retras din activitate de mai bine de un deceniu, Răzvan Florea, 41 de ani, își continuă seria investițiilor în orașul natal, Constanța. Prima a fost bazinul de înot care poartă numele locului unde a obținut cea mai mare performanță din carieră, Atena.
Proiectul propriei școli de înot, care a împlinit 9 ani în urmă cu câteva zile, și-a atins deja un prim obiectiv. Patrick Dinu, puștiul crescut și antrenat chiar de fostul mare sportiv, a devenit campion european de juniori cu ștafeta României de 4×100 de metri liber.
Răzvan Florea la inaugurarea oficială a hotelului
Veche clădire cumpărată de Răzvan Florea și restaurată
Unicul medaliat olimpic din istoria înotului masculin românesc și-a prezentat sâmbătă și prima investiție din turism. Olympic Boutique, un hotel micuț aflat în inima centrului vechi al Constanței.
„Este o clădire veche, care atunci când am achiziționat-o, în urmă cu patru ani, era o ruină. Am plecat la drum cu gândul să-i redăm fața de altădată, cel puțin exteriorul, care este aproape sută la sută identic cu cel de pe vremuri.
Sunt patru camere și un apartament, care funcționează în regim hotelier. Cred că este o investiție bună, în centrul istoric al orașului, o zonă turistică aproape de malul mării”, a detaliat Răzvan.
Micuțul hotel poartă și amprenta sportului, fiecare cameră urmând să fie denumită după un mare sportiv constănțean și să aibă în interior un obiect care i-a aparținut acestuia.
„De la început am avut această idee și toată lumea m-a încurajat în acest sens. Fiind un hotel micuț, m-am gândit ca fiecare cameră să poarte numele unui mare sportiv constănțean, de preferat olimpic. De altfel, numele și sigla duc către sport și Jocurile Olimpice, este o poveste de suflet“, a explicat Răzvan.
Imagine din baia uneia dintre încăperi
Foști sportivi în industria ospitalității
Grație hotelului deschis la Constanța, Răzvan Florea se înscrie pe lista foștilor mari sportivi care au investit în turismul românesc. În frunte se află Gheorghe Hagi, cel mai mare fotbalist român din toate timpurile fiind proprietarul Hotelului Iaki din stațiunea Mamaia, denumit după copiii săi, Ianis și Kira.
Simona Halep, Adrian Ilie, Cosmin Olăroiu, Ciprian Marica și Cristian Chivu se numără și ei printre cei care și-au deschis afaceri în industria ospitalității.
Într-o perioadă în care înotul românesc scrie istorie, nu putem să uităm de cea care a dat startul titlurilor mondiale în nataţia noastră. Vorbim despre Tamara Costache, care în 1986, la vârsta de 16 ani, devenea campioană mondială la înot. Prima din istoria României! A „bătut“ apa în timp record, de patru ori consecutiv, învingând suspiciunile de furt generate de startul bun pe care-l avea, dar şi competitoare din ţări cu tradiţie în nataţie.
De-a lungul vieţii s-a trezit „aruncată“ şi-n ape tulburi. La vârsta de 29 de ani a fost depistată cu cancer la sân, la 35 de ani avea să rămână văduvă, multă vreme s-a aflat într-un con de umbră, dar încercările vieţii au întărit-o! O „leoaică“ veritabilă, cu o voinţă incomensurabilă, a reuşit să iasă învingătoare din toate, tratând cumpenele la fel cum le privea pe adversarele care recurgeau la tot felul de tertipuri pentru a câştiga o miime de secundă: „Fetelor, aurul este la mine!“
„La înot auzi doar fluierul de start, nu există şi fluier de final“. Astfel, între un fluier de start şi un final pe care nu ni-l anunţă nimeni, Tamara Costache îşi scrie viaţa, un parcurs căruia i-ar da titlul: „Pasiunea trăită în apă“.
Născută la Ploieşti, în 1970, într-o familie de muncitori care au înţeles că-şi pot educa şi controla cel mai bine copiii prin intermediul sportului, Tamara s-a trezit în bazinul de la Vega pe când avea cinci ani. La 6 ani a fost înscrisă la o clasă cu profil sportiv. A luat lucrurile firesc, însă munca, dar şi ceva nativ, dublate şi de plăcerea competitivităţii şi dorinţa de a fi prima au propulast-o rapid pe podium. De mică, cele mai mari performanţe le-a obţinut la proba-regină, de 50 m liber. La numai opt ani, Tamara avea să-şi treacă în cont primul record naţional.
Copilăria sa avea circuit închis şi riguros: antrenamente, şcoală, competiţii… Îşi aduce aminte că singurele momente când putea ieşi afară, la joacă, erau dimineţile de duminică. „Împreună cu o prietenă, care era tot sportivă de performanţă, ieşeam afară la 7-8 dimineaţa. Eram intrigate că era pustiu, nu era niciun copil la joacă. Era singura noastră perioadă liberă şi voiam şi noi să ne jucăm afară“, ne-a declarat Tamara.
La 12 ani a ieşit, pentru prima dată, la o competiţie internaţională, organizată în Bulgaria. Sportul i-a conferit acest privilegiu într-o perioadă în care România era o ţară „închisă“.
Medaliile au venit pe bandă rulantă, spre satisfacţia ei şi mândria tatălui, care le lua şi arăta colegilor de la serviciu.
Momentul de strălucire maximă avea să fie la Madrid, în 1986, atunci când imnul României a cântat pentru prima campioană mondială a nataţiei pe care a dat-o România. Iar titlu avea să vină şi cu un record mondial. Numele ei era atunci pe buzele tuturor, era în centrul atenţiei, dar…mai puţin în România.
Fiecare rezultat notabil vine cu presiunea următoarei competiţii. Pentru Tamara aveau să vină Jocurile Olimpice de la Seul, unde clasarea pe locul al VI-lea a fost una dintre marile dezamăgiri. Ţinta era podiumul! Şi este conştientă că o astfel de presiune este acum şi pe umerii lui David Popovici, pe care Tamara l-a văzut crescând în bazinele de înot. „De mic era tot timpul în apă, era un nonconformist, jovial, cu plete, un copil care făcea spectacol în jurul lui pentru că-i plăcea mediul în care se afla. David are un start bun şi un antrenor alături de care a crescut, dar şi părinţii care l-au sprijinit în toate direcţiile“, ne-a spus campioana noastră.
Revenind la povestea sa, Tamara Costache a renunţat să mai concureze de la vârsta de 22 de ani, atunci când Mihai Gothe a plecat, iar ea a simţit că nu mai poate ajunge la performanţele visate.
A pornit pe linia pregătirii, predând ani buni cursuri de iniţiere într-ale înotului. Îşi dorea să antreneze, să facă performanţă, dar a întâmpinat tot felul de piedici.
Cea mai mare însă avea să vină pe când avea 29 de ani şi a fost diagnosticată cu cancer la sân. Optimistă şi luptătoare, Tamara Costache a intrat în cursa pentru viaţă, luându-se la întrecere cu cel mai temut adversar: moartea. N-a acceptat niciun moment că sfârşitul i-ar fi aproape, iar după procedurile specifice, inclusiv intervenţiile chirurgicale, Tamara avea să-şi treacă în cont cea mai importantă victorie. Dacă pentru ea a mai existat o şansă, pentru soţul ei, viaţa a încetat mult prea devereme, iar la 35 de ani avea să rămână văduvă.
Viaţa i-a oferit însă şi reversul medaliei. În locul propriilor copii, Tamara s-a bucurat de a avea îngrijă, de-a lungul anilor, sute de micuţi pe care i-a familiarizat cu apa, pe unii pregătindu-i pentru performanţă. Îi sfătuieşte pe părinţi să-şi îndrume copiii către înot pentru că este un sport curat fizic şi psihic, unul individual, dar şi de echipă (ştafetă), conferă dezvoltare armonioasă. Însă îşi doreşte ca adulţii să înţeleagă că performanţa se obţine în ani, cu muncă multă, şi rigurozitate, cu sacrificii şi cu încredere în antrenori. Sunt situaţii în care părinţii sunt mult prea protectivi, în care simt nevoia să intervină peste munca antrenorului etc.
Iubeşte copiii, dar la rându-i ştiu că şi ei sunt foarte ataşaţi de „doamna“. Şi chiar dacă pare greu de impresionat, dincolo de „carcasă“, Tamara are un suflet imens, iar slăbiciunea ei sunt cei mici. „M-au emoţionat şi chiar m-au făcut să plâng mesajele scrise de copii, pe care mi le-au oferit cu diverse ocazii, în care îşi exprimă recunoştinţa pentru tot ce-am făcut. E satisfacţia enormă“, ne-a spus Doamna înotului românesc.
În 2014 i se împlinea şi marele vis de a avea o secţie de nataţie la Ploieşti, reuşind astfel să antreneze şi primii campioni naţionali. Viaţa i l-a scos în cale şi pe actualul soţ, cu care-şi împarte timpul atât acasă, cât şi la bazin. Momentan pregătesc aproape 20 de copii pentru performanţă, inducându-le permanent deviza ei: „hai să facem, să încercăm să fim cât mai buni!“
Palmares:
– 15 titluri naţionale şi 8 recorduri ale României la probe scurte – campioană europeană junioare la 100 m liber (’85) – campioană mondială senioare la 50 m liber (’86) – 4 recorduri europene consecutive la 50 m liber (’86) – campioană europeană senioare 50 m liber; bronz la 100 m liber (’87) – locul 6 la 50 m liber JO ’88, Seul
Pentru rezultatele sale şi munca pe care o depune în formarea noilor campioni, Tamara Costache a primit titlul de Cetăţean de onoare al Ploieştiului.
Când nu este la bazin, se relaxează pescuind, citind, călătorind şi ascuntând muzică.
Foto: arhivă personală Tamara Costache şi CSM Ploieşti
‘Four seventysomethings make a serious bid to out-robot Kraftwerk’: Abba Voyage. Photograph: Johan Persson/PA
Abba Arena, London Stepping back in time and into the future, Abba astounds with a mind-bending virtual comeback show of hits, uncanny dance moves, and no-expense-spared Swedish class
It starts with The Visitors, an icy, electronic track in which authoritarian agents hammer on the door of a fearful dissident – not the Abba you expected to come calling in this trailblazing, retro-futurist extravaganza of a show. The song’s lead singer, Anni-Frid Lyngstad, is, as we all know, not really on stage tonight either. She and her bandmates are 3D renderings created via the granular CGI of Industrial Light & Magic (ILM), which cut its teeth on Star Wars and Marvel films.
Lyngstad’s authenticity is, however, off the hook. The swish of the hair, the dentistry, and the believability of her 1979 dance move all contribute to a desire to suspend your disbelief and cast off on this surreal Voyage, which delivers everything Abba fans expect – the hits and the outfits – but still manages to surprise.
Eagle, in the middle of the set, plays out as an anime video quest that recalls Studio Ghibli and the 2012 video game Journey. It’s unclear what the animation is doing here beyond padding out the voyage theme while the “performers” allegedly “change outfits” – one of the many little pacing tics that makes this gig feel real-ish. But it is sure to do with Abba’s desire to be understood as contemporary audio-visual movers and shakers, which they achieve, and then some.
Shortly afterward comes Lay All Your Love On Me, in which the four seventysomethings, too often misunderstood as a frothy Swedish light entertainment outfit, make a serious bid to out-robot Kraftwerk in 3D with their luminous Tron suits and commitment to electronics. Underneath Benny Andersson’s churchy organ work is a synth line that would make the very early Depeche Mode proud.
The most enduring pleasure of the whole endeavor is exactly how uncheesy Voyage is
A big chunk of Abba Voyage is, of course, devoted to the Chiquititas, Fernandos, Mamma Mias, and Waterloos of playlist overkill. It’s a theatre performance, with a 7.45 start and matinees, rather than a gig. Quite a lot of big numbers accompany this production, which really does recapture much of the essence of one of the biggest bands in the world in their prime, give or take a slightly glassy expression here and there. One thousand animators worked on digitizing footage of the four, who were filmed performing their songs by 120 motion capture cameras, then projected on this 65m pixel screen. This purpose-built, collapsible 3,000-capacity venue was designed to be shipped elsewhere with a relatively smaller carbon footprint. The surround sound is terrific (291 speakers), and the 10-piece band is lively, fleshing out the 70s and 80s-era vocals. The many descending ropes of light are not a million miles away from Four Tet’s mesmerizing, immersive rave shows.
The biggest number, though, is the bottom line. This venture needs to rake back £140m to break even. It has been a deliriously expensive undertaking, in which corporate sponsors, branding and ads are conspicuous by their absence. Until now, the most futuristic ersatz gig I have seen was Billie Eilish’s augmented reality livestream of 2020, in which a giant luxury car “raced” around the stage, footing some of the bill, no doubt. There is one sponsor here: the shipping company that will, eventually, take this nostalgic, future-forward circus elsewhere.
Photograph: Johan Persson/PA
It is only natural to muse which megastars might attempt to copy Abba’s 21st-century traveling show. But the group’s deep pockets – the Mamma Mia! millions? – and detail-savvy creative control has ensured that this quest is one that few will undertake, at least with such sure-footedness.
Because the most enduring pleasure of the whole endeavor is exactly how uncheesy Voyage is; how it is not a Madame Tussauds with go-faster stripes. A kind of Scandinavian classiness is built into everything from the building’s exterior pine construction up to the tunes themselves, in which stoicism and good sense barely hide the unbridled misery of a series of leave-takings.
When All Is Said and Done and The Winner Takes It All deliver their bleak payload, even as they are sung by ghosts in the machine. And that misused Alan Partridge theme tune, Knowing Me, Knowing You, claws back much of its shard-like poignancy. The eye-popping treatment suggests a fracturing hall of mirrors, in which the members of Abba split up, embrace and fall apart again.
Romanian gymnast Nadia Comaneci was the first person in the history of the Olympics to ever receive a perfect 10. Photo: Johann Müller / Ullstein Bild / Getty Images
On 18 July 1976, history was made. And it was made by Romanian gymnast Nadia Comaneci, who achieved the first perfect 10 in the history of the Olympics. A score so high, the scoreboard couldn’t even display it.
Nadia was the firstborn of Gheorghe and Ștefania Comăneci and their one and only daughter. On a cold November day in 1961, in the tiny town of Onești, Bacău, a legend was born. Though, of course, no one knew it yet, not even her parents.
Nadia was an incredibly active and energetic child, so her mother decided to enroll her in gymnastics. These are usually derogatory characteristics for children. For Nadia, however, this was her lucky charm, for this is where she would meet the humble beginnings of her astonishing career and long-lasting legacy as a gymnast.
Nadia Comăneci – Letters to a Young Gymnast
Nadia’s talent was more than evident to the trained eye. At the age of 6, she was chosen to become a member of a gymnastics school, an experimental program forwarded by the esteemed coach Béla Károlyi, who, upon watching Nadia do some cartwheels in a schoolyard, decided in a heartbeat that he wanted her in his team. He knew that she was exceptional, and sure enough, he was proven right. One day, the whole world would know it, too.
“Romanians have a saying, ‘Not every dog has a bagel on its tail.’ It means that not all streets are paved with gold. When I began my career, I just wanted to do cartwheels.” – Nadia Comăneci, Letters to a Young Gymnast.
Nadia Comaneci presenting her Olympic medals from Montreal 1976 (3x gold, 1x silver, 1x bronze). Photo: Peter Timm \ Ullstein Bild / Getty Images
By the time she was 14, Nadia was the nation’s pride and joy. In the 1975 European Women’s Artistic Gymnastics Championships, she competed in five events, winning 1st place in four of them. As for the fifth, you may wonder, she came in second place. Everyone had their eye on Nadia – both nationally and internationally, and the Associated Press declared her the “Athlete of the Year.”
Then-14-year-old Nadia Comaneci performing a back handspring during her routine on the balance beam during the 1976 Summer Olympics. Photo: Bettmann / Getty Images
In 1976, history was made
Expectations were high for her performance at the 1976 Olympics, and the reality surpassed them all. Her performance on the uneven bars shocked and amazed the entire world. She was as light as a feather yet strong, young and fragile, yet fierce and powerful. She was perfect. She was the Olympics’ first-ever perfect ten.
Comaneci signs the backdrop image of her iconic Olympic performance during her arrival at the 2020 Laureus World Sports Awards at Verti Music Hall in Berlin, Germany. Photo: Andreas Rentz / Getty Images for Laureus
For one whole minute, the world stood still as millions of eyes gazed at the scoreboard. Confusion, excitement, and amazement filled the air. A perfect ten was believed to be unattainable, impossible – it had never been seen before. The scoreboard could not even display such a result; it was technically impossible. Yet she did it. She beat the technology, made the impossible possible, and, most importantly, made history.
“Hard work has made it easy. That is my secret. That is why I win.” – Nadia Comăneci
And she kept on winning. At the Montreal Olympics, she scored six additional perfect 10s, returning to Romania with three gold medals, one silver, and one bronze. Then, in 1979 she won her third consecutive European all-around title, making her the first-ever gymnast – male or female – to achieve this accomplishment.
Nadia Comaneci will always be considered a legend in gymnastics. An extraordinary work ethic, drive, and self-determination, combined with exceptional skill, have made Nadia Comaneci a legend in gymnastics: “Friend, no one ever accomplishes your dreams for you, regardless of tears, fits, or any other means of manipulation. They can give you ideas and direction, but in the end, you have to do it alone. You must figure out your own destination and the best route to get there because no one else knows the way.”
